Politica

USR, Congres pe 17 iunie. Ce pregătește Uniunea

Președintele USR, Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că Uniunea Salvați România…

Iohannis, nemulțumit că sindicaliștii au ignorat adoptarea legilor Educației

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat suprins că sindicaliștii din Educație nu constatat adoptarea legilor Educației în Parlament, susținând că s-ar…

Nici gând de eliminare a pensiilor speciale pentru aleșii locali. Reforma din Parlament îi ocolește pe primari

Pensiile speciale pentru aleșii locali, a căror plată e amânată de patru ani de trei guverne, nu sunt în planul…

Șefia Finanțelor, disputată de Nazare și Burduja. Ce susținere au în spate SURSE

Ministerul de Finanțe, care după rocada premierilor va reveni celor din PNL, este intens negociat în interiorul partidului, doi liberali…

Ciucă, despre greva din învățământ: Nu pot să le promit acum și nu voi promite ceva ce nu se poate realiza

Premierul a precizat, de la Cluj, că nu poate promite profesorilor ceva ce nu poate realiza. Nicolae Ciucă a punctat…

Ce glumă a făcut Iohannis legată de greva din învățământ

Președintele României, aflat într-o vizită oficială la Sibiu, a făcut o glumă referitoare la greva din învățământ. Iohannis le-a transmis…

Iohannis, de ziua Eroilor: Avem datoria morală să cinstim memoria eroilor noștri și să-i onorăm cu înaltă prețuire

Președintele României a declarat la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Eroilor că eroii căzuți pe câmpurile de luptă din cele…

Politicienii sunt prudenți față de reglementarea parteneriatului civil

Decizia CEDO care solicită reglementarea situației juridice a parteneriatului civil nu stârnește interesul politicienilor de la București, care fie încearcă…

Reformă electorală de fațadă, pusă la cale de Coaliție

Coaliția pregătește modificările legate de alegerile din 2024, însă doar la aspecte referitoare la cotele de femei pe liste și…

Guvernul, reacție în cazul Halep. Ciucă o consideră nevinovată: „Să fim alături de ea!”

Întrebat de poziția Guvernului privind scandalul în care este implicată Simona Halep, purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru a susținut că…