Antitermicele și antiinflamatoarele pentru copii se găsesc cu greu în farmacii, de peste două luni. La fel și singurul medicament disponibil pe piață împotriva gripei A. Și înlocuitorii pentru unele pastile și siropuri sunt la fel de greu de găsit.
Filmare cu camera ascunsă într-o farmacie
Reporter: Panadol pentru copii sau Nurofen pentru copii aveți?
Farmacist: Nu, am așa înlocuitor pentru Panadol, e tot paracetamol de copii. Altceva nu am. Nici înlocuitor. Nurofen nu am deloc.
Reporter: Tamiflu aveți?
Farmacist: Nici. E o perioadă în care chiar s-au dus toate. S-au epuizat stocurile cam în toate farmaciile.
Filmare cu camera ascunsă într-o altă farmacie
Reporter: Panadol pentru copii aveți cumva?
Farmacist: Nu. Și nici altă variantă.
Reporter: Nici măcar Nurofen pentru copii?
Farmacist: Nici.
Medicul Radu Țincu a declarat la Digi24 că ar fi trebuit să anticipăm că în această perioadă o să fie o creștere a numărului de cazuri și să existe stocuri suficiente pentru tratament.