Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea suceveană Vatra Dornei, a murit, sâmbătă, înecat în lacul Izvorul Muntelui, pe raza localităţii Bistricioara, anunță Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
“Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Vatra Dornei, ar fi intrat în lacul Izvorul Muntelui după o minge şi nu ar mai fi reuşit să revină la mal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, citat de Agerpres.
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
“Pompierii, cu ajutorul bărcii, au acţionat pentru căutarea persoanei. Alături de pompieri au acţionat două persoane fizice, cu ajutorul bărcilor personale. Bărbatul a fost găsit de scafandri şi adus la mal. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul…
