Kremlinul a transmis vineri că consideră afirmaţiile potrivit cărora Rusia ar fi gata să declanşeze un război nuclear „o nebunie inacceptabilă”. Acestea fac parte din cvasi-războiul purtat de Occident împotriva Rusiei, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit Reuters.
„Consider această nebunie absolut inacceptabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat unui post de televiziune studenţesc, referindu-se la ceea ce el a spus că sunt „acuzaţii nebuneşti” potrivit cărora Rusia este gata să declanşeze un război nuclear, scrie Agerpres.
Printre altele, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat în interviul publicat vineri că el speră că preşedintele Vladimir Putin va candida la alegerile din martie pentru un alt mandat de preşedinte, o acţiune ce l-ar menţine la putere pe şeful de la Kremlin până cel puţin în 2030.
Putin, căruia i-a fost predată…
