”Doamne, unde mergem?” Soția internaționalului român a rămas mască după ce s-a semnat contractul

”Doamne, unde mergem?” Soția internaționalului român a rămas mască după ce s-a semnat contractul

  • Conference League: Universitatea Craiova – Maribor, joi, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo – Gloria Buzău, vineri, 22:00, DGS 1

Vanessa Drăguș, avertizată despre Trabzon. ”Nu e cea mai frumoasă zonă”

Galerie Foto

Internaționalul român trebuie să se preocupe pentru ca Vanessa, soția sa, și copiii, să se simtă bine în noua locație

De altfel, Vanesa Drăguș a fost deja informată că Trabzon nu este deloc o zonă atractivă, din punct de vedere turistic. În plus, orașul face parte din zona musulmană a Turciei.

”Deja mi s-a transmis că nu e cea mai frumoasă zonă, Trabzonul. 

Când am ajuns la Gaziantep, eu știind orașul doar din urma acelui cutremur, am spus ‘Doamne, unde mergem?’. Eu trebuia să nasc peste câteva zile. Eu ziceam, unde mergem, ce e Gaziantepul ăsta. Apoi, când am ajuns acolo și am descoperit cu adevărat orașul, am spus că nu mai vreau să plecăm de acolo niciodată, am rămas impresionată.

Și apoi mi-am imaginat că la Trabzon…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *