S-au scurs mai bine de trei săptămâni de când trupe străine au intrat în Rusia pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, însă sunt puține semne că forțele ucrainene sunt pe cale să fie respinse peste graniță, a scris vineri NBC News, citând oficiali ai serviciilor secrete occidentale.
Lansator rus de rachete în regiunea Kursk FOTO PROFIMEDIA
Chiar dacă e posibil ca avansul ucrainean să fi stagnat într-o oarecare măsură de la incursiunea îndrăzneață din 6 august, Kievul susține că în prezent controlează aproape 500 de mile pătrate din teritoriul rusesc și a luat sute de prizonieri de război.
Președintele rus Vladimir Putin a promis că îi va expulza pe ucraineni, însă cele mai recente succese ale armatei sale au fost înregistrate mai degrabă în estul Ucrainei. Momentan, ambele armate par concentrate pe lupta pe teritoriul inamic, unde câștigă teren, chiar dacă asta înseamnă să lase ușa deschisă în…
