Ministerul de Externe de la Moscova a transmis luni un avertisment clar cu privire la posibilitatea desfășurării de trupe sau infrastructuri militare străine pe teritoriul Ucrainei.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe FOTO: X
Conform declarațiilor ministrului Serghei Lavrov, orice astfel de măsuri vor fi considerate o „intervenție străină” și vor fi tratate de Rusia drept ținte legitime.
„Desfășurarea de unități militare, instalații, depozite și alte infrastructuri ale țărilor occidentale în Ucraina este inacceptabilă pentru noi și va fi considerată o intervenție străină care reprezintă o amenințare directă la adresa securității Rusiei”, a precizat ministerul pe site-ul său oficial, potrivit Reuters.
De asemenea, a subliniat că „toate contingentele militare străine, inclusiv cele germane, dacă vor fi desfășurate în Ucraina, vor deveni ținte legitime pentru forțele armate ruse”.
