Un exemplar de acvilă imperială orientală, considerată pasărea națională a Serbiei, a fost salvat din mâinile traficanților, a anunțat Societatea sârbă pentru protejarea păsărilor. Organizația a contribuit la repatrierea acvilei după o călătorie chinuitoare de câteva luni în Siria și Liban. Acvila, pe nume Feliks, a fost eliberată în natură în această săptămână.
După ce și-a părăsit cuibul pentru prima sa migrație în iulie anul trecut, Feliks a fost monitorizat de experți, care s-au alarmat atunci când, în mod neobișnuit, pasărea s-a îndreptat spre Orientul Mijlociu.
La sfârșitul lunii octombrie, semnalul emis de dispozitivul de urmărire al lui Feliks a dispărut, iar ultima sa localizare cunoscută era în Siria. Organizația a înțeles atunci că pasărea fusese răpită de către traficanți. Contactați prin intermediul unei organizații partenere din Liban, răpitorii acvilei au cerut o…
