România are cea mai redusă rată de utilizare a inteligenţei artificiale în companii din UE, respectiv 5,2% dintre firmele cu minimum 10 angajaţi faţă de aproximativ 20% media europeană, potrivit unui studiu realizat de ICDL România, citat de ZF.
Pe de altă parte, simpla adopţie a Claude, ChatGPT, Copilot sau a altor instrumente nu este suficientă, adevărata miză fiind trecerea de la „folosim AI” la „lucrăm diferit datorită AI”, iar middle managementul poate deveni veriga esenţială a acestei transformări.
În prezent, România se confruntă cu un dublu deficit: de adopţie AI şi de transformare organizaţională.
Un studiu McKinsey publicat în 2026 arată că, în organizaţiile aflate în prima etapă de adopţie AI, liderii companiilor care şi-au reproiectat fluxurile de lucru sunt de 5,3 ori mai predispuşi să raporteze valoare economică decât cei care au păstrat procesele neschimbate: 32% faţă de doar 6%. Practic, dacă AI…
