By Mi-am luat cele mai dantești înjurături, după ce ieri mi se arătase o licărire de speranță ascultând discursul premierului Niculescu înainte de învestire.
Mi s-a atras atenția – a câta oară, în mileniul acesta? – să nu-mi confund prostia luxuriantă (abundentă) cu buna-credință. Fac parte din categorii conceptuale diferite.
Recunosc: când totul e pierdut, în mintea mea se declanșează motorul cu aburi (auto-abureală?) al gândirii magice. Redesenez contururile realității, până macroeconomia se face micro să o pot privi în ochi. La un singur gând al meu, Grindeanu, ca Iepurele Alb, își scoate ceasul din buzunarul în care l-a ascuns, îl pune pe masa Bugetului ca să poată fi acoperit deficitul, dar să și ajungă la toată lumea. Miniștrii pesede (doar ei posedă know-how-ul) se jură pe viitoarele comisioane că nu mai fură. Prim-ministrul își întoarce pe dos jiletca de diplomat și rămâne în chiloți de Superman. Prin…
