Președintele american Donald Trump a declarat astăzi, pe Truth Social, că „în prezent nu au loc negocieri între SUA și Iran” și că nici nu sunt programate discuții oficiale între cele două părți.
Trump a afirmat că blocada navală americană este în continuare în vigoare, dar Strâmtoarea Ormuz este deschisă și operațională. Potrivit Președintelui american, minele maritime din zonă au fost îndepărtate sau distruse de Marina SUA, iar „SUA dețin 100% controlul asupra Strâmtorii Ormuz”.
Declarația vine în contextul în care tensiunile dintre SUA și Iran continuă, iar situația din Strâmtoarea Ormuz rămâne incertă.
Iranul susține însă contrariul, potrivit Reuters. Principalul negociator iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, a declarat că Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă până când Statele Unite vor îndeplini condițiile prevăzute în acordul interimar încheiat în luna iunie. Printre cerințele Teheranului se…
