București: Clădire de patrimoniu, în flăcări. E vorba de fosta reședință a uneia dintre fiicele Reginei Maria. Pompierii au salvat din incendiu doi câini : Europa FM

București: Clădire de patrimoniu, în flăcări. E vorba de fosta reședință a uneia dintre fiicele Reginei Maria. Pompierii au salvat din incendiu doi câini : Europa FM

De mai bine de 3 ore, în centrul capitalei, pe Calea Victoriei, arde o clădire de patrimoniu. Situată pe calea Victoriei, a găzduit în comunism, un restaurant celebru, dar înainte a fost reședința  uneia dintre fiicele Reginei Maria.

Incendiul se manifestă la interior si la nivelul acoperisului.

Au fost alertate 7 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanțǎ SMURD, chiar dacă nu sunt persoane surprinse. Însă, pompierii au găsit și au salvat din clădire doi câini.

Intervenția este dificilă. Din interior nu se poate acționa, acoperișul fiind în pericol iminent de prăbușire

Clădirea la care a izbucnit incendiul este una de patrimoniu. A fost construită în anul 1925 de către arhitectul George Matei Cantacuzino. Doi ani mai târziu a fost vândută principesei Elisabeta, sora lui Carol al II-lea, regină a Greciei.

Din anii ’50,…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *