Medicul Cătălin Cîrstoiu susține declarații de presă în fața Spitalului Universitar.
Principalele declarații ale lui Cătălin Cîrstoiu
- Nici eu, nici presa, ci doar o instituție poate să emită un raport care constată acest lucru, adică ANI. Din punctul meu de vedere, eu nu am făcut nimic care să-mi dea mie perspectiva că sunt într-o stare de incompatibilitate.
- Am operat și în Republica Moldova – unde am început atroplastia – am oferit opiniile mele medicale și expertiza mea profesională și în alte spitale private când mi s-a cerut. Mi-am ajutat colegii când au avut probleme cu un pacient.
- Anemona Med: Mi-am ajutat în egală măsură colegii de acolo și am răspuns unor pacienți care au solicitat expertiza mea. Rolul meu a fost să asigur îngrijirea oamenilor.
- Pacienții aleg singuri la ce medic merg și unde merg, la public sau la privat.
- Eu am vrut să fac o administrație publică în București mizând…
