Șeful Camerei Deputaților, președintele PSD Marcel Ciolacu, a transmis că va veni cu o lege de asumare politică pentru reforma pensiilor speciale, în cazul în care jalonul din PNRR nu va fi îndeplinit în momentul în care va prelua funcția de premier al României.
FOTO Arhivă Adevărul
„Eu nu o să renunţ până nu vom trece legea cu pensiile speciale. Dacă nu avem îndeplinit acest jalon şi voi fi prim-ministru al României, voi veni cu lege de asumare a răspunderii în fața Parlamentului, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă. Cred că am fost cât se poate de clar”, a transmis șeful PSD într-un mesaj video publicat pe Facebook.
Banii din PNRR, agățați de reforma pensiilor speciale
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) condiționează eliberarea banilor de aplicarea unor reforme sociale profunde, care să schimbe fundamental felul în care se cheltuiesc banii în câteva sectoare de importanță…