Regimul de la Moscova și-a intensificat eforturile de destabilizare a statului ucrainean în contextul contraofensivei forțelor armate ale Kievului.
Serghei Narîșkin, șeful spionajului extern al Rusiei FOTO EPA-EFE
În timp ce armata ucraineană luptă pentru a-i alunga pe invadatorii ruși, regimul condus de Vladimir Putin încearcă să-i zădărnicească eforturile pe toate căile, inclusiv prin propagandă și dezinformare.
De la începutul contraofensivei, acum mai bine de două săptămâni, Kremlinul se dedă unei noi campanii agresive de manipulare vizând slăbirea ucrainenilor prin desconsiderarea contraofensivei, raportarea unor „succese” de partea armatei ruse, lansarea unor scenarii înșelătoare și acuzații nefondate în spațiul public etc.
Ultima acțiune de destabilizare a Ucrainei constă în difuzarea unui scenariu despre „epurări la scară largă” în instituțiile statului vecin și lansarea unui apel pentru dezertare la…
