Așa-zisele autorități de la Tiraspol interzic folosirea termenului ,,Transnistria” după ce au aprobat o prevedere potrivit căreia termenul este asociat cu fascismul și nazismul, iar cei care-l vor folosi vor fi pedepsiți administrativ. Chișinăul o califică inutilă ,,în situația regională actuală”.
Regimul de la Tiraspol interzice utilizarea denumirii ,,Transnistria”. FOTO: Arhivă
Potrivit așa-zisului act, oamenii care vor folosi în public termenul ,,Transnistria” riscă să fie arestați pentru o perioadă de până la 15 zile sau să primească o amendă, fiind vorba de 370 de ruble ( aproximativ 20 de euro) pentru persoanele fizice, mai mult de 700 de ruble (aproximativ 36 de euro) pentru funcționari și peste de 9000 de ruble ( 465 de euro) pentru persoanele juridice.
Aşa-numitul Parlament de la Tiraspol, adică organul legislativ nerecunoscut, a adoptat iniţiativa lui Vadim Krasnoselski, așa-numitul lider de la Tiraspol, susținând…
