Descoperire șocantă în Franța. Poliția a găsit rămășițele a cinci nou-născuți în locuința unui cuplu, după nașterea unui alt copil

Descoperire șocantă în Franța. Poliția a găsit rămășițele a cinci nou-născuți în locuința unui cuplu, după nașterea unui alt copil

Poliția franceză a descoperit oase și un cadavru aflat în stare avansată de descompunere, despre care se crede că aparțin a cinci nou-născuți, în locuința unui cuplu din sudul Franței. Descoperirea a fost făcută după ce femeia, în vârstă de 32 de ani, a născut un copil duminică, iar cazul a declanșat o amplă anchetă penală.

Poliția franceză a descoperit oase și un cadavru. FOTO: AFP

<text x=’50%’ y=’15’ fill=”%23056794″ font-size=”12″ text-anchor=”middle” opacity=’0.3′>publicitate</text></svg>”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit procurorilor, partenerul femeii, în vârstă tot de 32 de ani, a aflat despre sarcina acesteia într-un stadiu foarte avansat și, tulburat de situație, a început să caute prin locuință, relatează Le Monde.

În timpul verificărilor, acesta a găsit ceea ce păreau a fi rămășițe umane și a alertat autoritățile prin intermediul spitalului în care femeia era internată.

…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *