Parlamentul turc va ratifica aderarea Suediei la NATO „cât mai curând posibil„, dar nu înainte de luna octombrie, cel mai devreme, a afirmat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmit AFP şi dpa.
Erdogan a atenționat Suedia în privinţa unor noi gesturi ofensatoare. Foto: GettyImages (Arhivă)
„Este vacanţa parlamentară de două luni şi sunt numeroase acorduri internaţionale de examinat, numeroase propuneri legislative care trebuie discutate în ordinea importanţei„, a explicat Erdogan în marja summitului NATO de la Vilnius, în răspuns la întrebarea unui jurnalist referitor la o ratificare în octombrie, scrie Agerpres.
„Când parlamentul îşi va începe sesiunea, cred că preşedintele său va fi de acord să dea prioritate acestui acord înaintea altora”, a menţionat şeful statului turc, care luni a pus capăt celor 14 luni de blocare a aderării Suediei la NATO, renunţând la veto-ul său în acest sens.
