Eveniment privind lupta împotriva antisemitismului, sub egida Guvernului, organizat la București. Cine va participa

Eveniment privind lupta împotriva antisemitismului, sub egida Guvernului, organizat la București. Cine va participa

Peste 80 de oficiali naţionali şi europeni responsabili de lupta împotriva antisemitismului, reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti şi ai organizaţiilor internaţionale vin la Bucureşti, pentru a participa la evenimentul desfășurat în perioada 2-4 mai.

Premierul Nicolae Ciucă va vorbi la eveniment FOTO Mediafax

Bucureștiul va găzdui, în perioada 2- 4 mai 2023, lucrările celei de-a IV-a Reuniuni a Grupului de Lucru pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești. Organizat de către Guvernul României cu sprijinul Comisiei Europene, evenimentul se va bucura de participarea reprezentanților speciali, coordonatorilor și responsabililor cu atribuții în domeniul combaterii antisemitismului din statele membre UE, Ucraina și Republica Moldova, precum și ai organizațiilor naționale, europene și internaționale ale comunităților evreiești, ai organizațiilor internaționale…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *