Explicațiile lui Cristi Balaj pentru cele două faze controversate din meciul CFR – Petrolul

Explicațiile lui Cristi Balaj pentru cele două faze controversate din meciul CFR – Petrolul

  • FOTBAL: FCU Craiova 1948 – Oțelul, vineri, 18:00, DGS 1

  • FOTBAL: Dinamo – Farul, vineri, 21:00, DGS 1

Explicațiile lui Cristi Balaj pentru cele două faze controversate din meciul CFR – Petrolul

În privința primei faze controversate, cea din minutul 32, când Răzvan Sava l-a atins pe Alexandru Musi în careu, Cristi Balaj a susținut că nu se impunea acordarea unei lovituri de la 11 metri pentru Petrolul. 

”Dacă arbitrul nu fluieră fault sau consideră că nu este fault la acea ținere scurtă, atunci trebuie acordat penalty. În niciun caz nu se lasă jocul să continue. Explicația lui Kyros Vassaras a fost cât se poate de decentă. Mi se pare corect așa cum a expus lucrurile.

Legat de prima situație cu Răzvan Sava, opinia mea este că nu este penalty. Un portar care plonjează are acea mișcare de inerție după ce joacă mingea, când te lovești de pământ.

În momentul în care îți dorești să cazi (n.r. Alexandru Musi, atacantului Petrolului), îți…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *