Mama care a stat pe nedrept 20 de ani la închisoare pentru moartea celor patru copii ai săi a fost achitată

Mama care a stat pe nedrept 20 de ani la închisoare pentru moartea celor patru copii ai săi a fost achitată

O mamă australiană, care a petrecut două decenii după gratii, după ce a fost găsită pe nedrept vinovată pentru uciderea celor patru copii ai săi, a fost achitată. Avocații săi cer reforme legale și despăgubiri „substanțiale”.

Kathleen Folbigg a stat 20 de ani în închisoare, fiind nevinovată FOTO CNN

Kathleen Folbigg a fost grațiată și eliberată în luna iunie, la recomandarea judecătorului pensionar Tom Bathurst, care a reexaminat toate dovezile prezentate în procesul ei din 2003 și a găsit „îndoieli rezonabile” cu privire la vinovăția ei, scrie CNN.

Cu toate acestea, ștergerea cazierului ei a necesitat o hotărâre oficială din partea Curții de Apel. Joi, un complet de judecători a fost de acord că ea ar trebui să fie achitată de toate acuzațiile, concluzând una dintre cele mai importante erori judiciare ale țării.

În afara tribunalului, femeia, vizibil emoționată, a mulțumit susținătorilor săi, care au…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *