Are bani din PNRR, dar de doi ani așteaptă și nu poate să consolideze Maternitatea Bucur, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Ioan – aflată în clasa întâi de risc seismic. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îi cere ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să mute activitatea Maternităţii din sector 4, astfel încât să poată începe lucrările.
În urmă cu mai bine de un an, Primarul General anunţa că a atribuit lucrările de execuţie pentru renovarea şi consolidarea celor două corpuri ale Maternităţii Bucur, aflate – potrivit experților – în pericol real de prăbușire.
O finanțare de 35,3 milioane lei din fonduri PNRR nerambursabile, perioada de realizare fiind de 40 de luni.
E vorba – între altele – de consolidarea fundaţiilor, introducerea unor pereţi structurali din beton armat,…