Conferință de presă comună PSD–PNL pentru prezentarea candidatului comun la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu. Acesta nu se va înscrie în niciunul din cele două partide, fiind susţinut ca independent în cursa electorală. Gabriela Firea, fost “candidat la candidatura” pentru fotoliul de primar din partea PSD, în prezent coordonator de campanie, a deschis conferința.
„Sunt absolut convinsă că ideile noastre ca echipă, în mare parte, cel puțin, vor fi preluate de noua echipă care va lucra în această nouă formulă pentru susținerea candidatului nostru comun. Așa cum spuneam și ieri și nu în glumă, voi munci chiar mai mult, pentru că îmi doresc într-adevăr ca bucureștenii să simtă că au autoritățile de partea lor. Noi toți ne dăm mâna și trecem peste poate pasiuni personale, să nu le numesc…
