Premierul României – Nicolae Ciucă – a transmis într-un mesaj pe Facebook că „Guvernul pe care îl conduc înțelege importanța Educației pentru întreaga societate”. Premierul țării a mai transmis că „Rămânem deschiși dialogului pentru ca împreună cu reprezentanții sindicatelor să găsim soluțiile care să reflecte importanța pe care o acordăm”. Mai mult, Nicolae Ciucă face apel la cadrele didactice și întreg personalul din educație să revină la catedră.
„Salut aprobarea noilor legi ale educației de către Parlamentul României, ce includ soluții de creștere a accesului la educație fiecărui copil și susțin performanțele celor meritorii.
Guvernul României este pregătit să pună în aplicare viziunea educației centrate pe elev.
Măsurile aflate deja în implementare pentru prevenirea abandonului școlar vor fi completate de altele noi precum „O carte pentru fiecare”, dar și de soluții pentru…
