PNL nu va mai merge luni la Cotroceni cu o nouă propunere de premier, spune deputatul liberal Alexandru Muraru. Dacă nu s-a găsit o majoritate pentru Guvernul Mureșan, care avea să păstreze direcția pro-europeană și pentru români a Guvernului Bolojan, e limpede că o altă variantă nu își mai are rostul, a explicat deputatul. Prezent în cadrul ediției de joi a emisiunii „Piața Victoriei”, moderată de Sebastian Zachmann, acesta a avut o reacție vehementă la adresa președintelui, pe care l-a acuzat că a contribuit la „această criză profundă în care ne aflăm de șase luni”. Președintele a fost garantul coaliției pro-europene care să salveze România de extremism, dar a ajuns girantul crizei politice, a ținut să adauge Alexandru Muraru.
Președintele Nicușor Dan se pregătește de a patra desemnare pentru funcția de prim-ministru, după eșecurile Tomac, Veștea și Mureșan. „Voi convoca partidele la…
