Prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni luni, 18 noiembrie, la Bruxelles, cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, precum și cu președintele ales al Cconsiliului Europea, António Costa. Premierul se va afla într-o vizită de lucru și va fi însoțit de o delegație guvernamentală din care fac parte ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, și ministrul apărării, Angel Tîlvăr, transmite Guvernul.
„Întrevederea pe care o voi avea mâine, la Bruxelles, cu noul secretar general al NATO confirmă importanța pe care Alianța Nord-Atlantică și domnul Mark Rutte o acordă României și rolului său definitoriu în apărarea Flancului Estic. Statutul de membru al NATO garantează securitatea României și a cetățenilor români. Poporul român este profund atașat valorilor euro-atlantice. Consolidarea relațiilor cu NATO și cu partenerii din Uniunea Europeană…
