Preşedintele PSD Constanţa și-a anunțat demisia din funcție după un deceniu la conducerea filialei. Care sunt motivele

Preşedintele PSD Constanţa și-a anunțat demisia din funcție după un deceniu la conducerea filialei. Care sunt motivele

Liderul organizației județene PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, și-a anunțat vineri demisia de la conducerea filialei pe care o conduce din anul 2015, motivând că a recurs la acest gest din motive personale.

Felix Stroe a demisionat din funcție FOTO Facebook

„Astăzi, în cadrul ședinței Biroului Permanent, mi-am depus mandatul din funcția de președinte al Organizației Județene Social Democrate constănțene – filială pe care o conduc din iunie 2015. De fiecare dată ales – în trei Conferințe Județene -, niciodată numit de conducerea centrală a partidului. Mi-am desfășurat activitatea de președinte de organizație cu maximă responsabilitate și implicare, chiar și atunci când starea mea de sănătate era profund afectată”, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

El a spus că rămâne în continuare membru al PSD și își va îndeplini atribuțiile care țin de Parlamentul României, fiind preocupat în permanență…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *