Transportul public din Arad ar putea deveni gratuit pentru toți oamenii, indiferent de stat sau vârstă, a anunțat primăria. Măsura a fost contestată însă imediat chiar de partidul din care primarul face parte, care a catalogat-o ca fiind una populistă și greșită.
Măsura vine în contextul în care transportul public în comun este oricum subvenționat în cea mai mare parte din bugetul local. Intenția autorităților locale a fost anunțată luni de primarul Călin Bibarț.
Primarul Călin Bibarț: „Cred că este o măsură care să încurajeze folosirea acestor mijloace de transport moderne”
„Presiunea pe bugetele familiilor este, evident, mare, dorința de a vedea că acești bani se întorc în orașul lor cât mai repede și cu efecte în viața de zi cu zi. Pe de altă parte, Aradul este primul oraș din…
