PSD și PNL, acord pe pachetul social. Cum scoatem sărăcia din România?
Dezbaterile din Parlament pentru bugetul de stat s-au blocat aseară. PSD a refuzat să mai participe la ședința comisiilor reunite de buget-finanțe pentru că nu a reușit să treacă amendamentul cu măsurile de sprijin financiar pentru persoanele vulnerabile. Un amendament care ar fi costat 1,1 miliarde de lei. Parlamentarii AUR s-au abținut de la vot.
Însă, după ședința coaliției din această dimineață s-a ajuns la un acord. Pachetul propus de PSD intră în buget și se amână achitarea drepturilor salariale obținute de magistrați în instanțe.
Cătălin Striblea se află astăzi chiar într-o comunitate vulnerabilă din România. Este vorba de comuna Hoghilag, județul Sibiu, unde astăzi se inaugurează o școală smart. Lucrările au fost făcute cu bani europeni și donații. Este o zonă a țării unde copiii se confruntă cu sărăcia și…
