Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă RIA, transmite Reuters.
Generalul Andrei Kartapolov / Foto Arhivă
Comentariile generalului în rezervă urmează avertismentelor recente ale preşedintelui Vladimir Putin că Moscova îşi poate schimba doctrina nucleară, care stabileşte condiţiile în care ar putea fi folosite astfel de arme, scrie news.ro.
”Dacă vedem că provocările şi ameninţările cresc, înseamnă că putem corecta ceva în (doctrină) în ceea ce priveşte momentul utilizării armelor nucleare şi decizia de a recurge la această utilizare. Dar, desigur, este prea devreme să vorbim despre detalii acum”, a Kartapolov.
Doctrina nucleară a Rusiei din 2020 stabileşte când preşedintele său ar lua în considerare…
