Președinții României, Republicii Moldova și Ucrainei au susținut, joi, la Chișinău, declarații comune la finalul reuniunii trilaterale organizate cu ocazia împlinirii a 35 de ani de independență a Republicii Moldova. Cei trei lideri au subliniat importanța cooperării dintre cele trei state pentru securitatea regiunii. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care și-a început discursul cu o incursiune în istorie, a vorbit despre relațiile strânse pe care Republica Moldova le are cu România și Ucraina.
Președinta Maia Sandu a marcat cei 35 de ani de independență a Republicii Moldova printr-un discurs axat pe desprinderea de Rusia și pe importanța aliaților.
„În acești 35 de ani, am învățat ce înseamnă cu adevărat independența. Un singur lucru îți este dat de la început: vecinii. Iar Republica Moldova a avut noroc”, a afirmat Maia Sandu.
