Parlamentul Elveţiei a aprobat o solicitare a conducerii de la Kiev de a-i permite preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să se adreseze plenul său, informează Reuters.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Invitaţia, anunţată într-o declaraţie de presă făcută vineri seara, survine pe fondul presiunilor făcute asupra Guvernului Elveţiei de a încălca tradiţia de secole a neutralităţii şi de a pune capăt interdicţiei de a exporta arme în zone de conflict, precum în Ucraina. Până acum, Guvernul elveţian a refuzat să modifice această politică, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Nu este cunoscută tema discursului lui Zelenski, care va fi transmis prin videoconferinţă şi care reprezintă o premieră în ceea ce priveşte intervenţia unui lider străin în plenul Parlamentului elveţian, notează Reuters.
În timpul sesiunii parlamentare, legiuitorii elvețieni ar urma să dezbată o moţiune care prevede acordarea a 5 miliarde…