Valeriu Zgonea a anunțat, după audierea în comisiile parlamentare pentru candidatura la funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), că soția sa și-a depus demisia din funcția de secretar general al aceeași instituții.
FOTO: Mediafax
„Ea şi-a depus astăzi demisia din funcţia de secretar general, este o chestiune normală, etică şi nu va influenţa sub nicio formă bunul mers. Dumneavoastră mă ştiţi foarte bine, eu sunt un om care iau deciziile, am principiile mele, câteodată ele sunt judecate greşit sau nu, nu ştiu, dar ştiu să gestionez şi să manageriez o echipă de profesionişti ca cea de la ANCOM”, a precizat Valeriu Zgonea, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește candidatura sa la șefia ANCOM, Zgonea susține că „competențele, aptitudinile mele îmi permit să pot să găsesc acele instrumente ca această instituție să fie respectată și să-și facă…