Armata germană are în plan să pună capăt desfăşurării sistemelor sale antiaeriene Patriot în Polonia şi Slovacia în cursul acestui an, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării pentru grupul media german Funke, transmite dpa.
Germania a transferat sisteme Patriot în Polonia la începutul acestui an. FOTO Shutterstock (Arhivă)
Desfăşurarea sistemelor Patriot va înceta în Polonia în iunie, iar în Slovacia până la sfârşitul acestui an, scrie Agerpres.
„Statele au fost informate despre aceste planuri”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat vineri în presa germană. „Desigur, suntem în contact strâns cu partenerii noştri şi cu NATO pentru a reacţiona la orice modificări necesare ale situaţiei”, a adăugat el.
Germania a transferat sisteme Patriot în Polonia la începutul acestui an după ce o rachetă a lovit teritoriul polonez, într-o zonă rurală din apropierea graniţei cu Ucraina, în noiembrie,…